Bine ati venit in mintea unui barbat! [:))] Douazeci si ceva este un roman scris de un barbat, despre barbati. Credeati ca numai femeile isi fac probleme pt cum arata? Ha! Jack incepe sa cheleasca, se ingrasa, se cearta cu iubita…la 25 de ani! Si barbatii fac crize de isterie. Si barbatii au emotii inantea intalnirilor cu femei superbe, si pe deasupra inteligente. Si ei se pierd, se balbaie rosesc. Acest roman m-a amuzat foarte tare, desi unele pagini au fost atat de vulgare incat de abia am putut sa le citesc fara sa mi se faca scarba [deh, e totusi scrisa de un barbat]. Una peste alta e destul de sugestiv, prin intermediul personajului Jack este subliniat faptul ca nu e de ajuns sa ai o slujba care iti aduce un salariu cu multe zerouri in coada pentru a fi fericit. [si ca barbatii sunt foarte nehotarati si posesivi: desi se despart de o femeie, cred ca aceasta inca le apartine si nu suporta sa fie fericita FARA ei]. Anyway, destul de tare pt 2 ore in care nu prea ai ce face si vrei sa ai parte de ceva amuzament.
Arhivă pentru ianuarie, 2008
Sisu & Puya feat. Nico – Generatii
Generatziile se schimba, lumea se schimba
Pustii, alte idealuri vor sa atinga
Nu mai vor sfaturile parintzilor
Nu vor sa mai calce pe urmele lor
Pe vremea lu’ Ceausescu mai stii cum era,
Nu vedeai mertzane , bmw-uri , doar Dacia
2006 totul s-a sucit, suntem altzii
Poate, cea mai nebuna dintre generatzii
Stii, istoria are cam aceleasi fetze
Doar k batranii uita cum au fost in tineretze
Itzi povestesc cum era pa vremea lor
Si nu mai ies din casa dupa ce se uita la televizor
As vrea sa fiu cum o sa fiu
Asa k lasatzi-ma sa traiesc asa cum stiu
Lasatzi-ma sa fac si bune si rele
K sa stiu macar k sunt greselile mele.
Ref :
Totul in viatza asta se invatza nu uita
Traieste viata ta nu pe-a altuia
Esti doar una dintre generatzii
Doar tu potzi schimba, ceva
Noi ne-am format in vremuri care au trecut
Si pentru cei de-acum totu a fost demult
Eu n-am vazut ,si eu n-am stiut
Toate lucrurile care-n lume astazi sunt
Pc-uri si mobile , retzele, internet
Noi aveam mingii si tzevi din alea cu cornet
Acum totul e rapid sofisticat
Pustiu vrea prea repede sa devina barbat
Toti am fost copii si am ignorat orice sfat
Si cand am crescut am realizat k e adevarat
Asta e mersu si asa e-n viatza
Generatziile gresesc si apoi invata
Las pentru tine zile din viatza mea
Si dak vrei potzi poate sa invetzi ceva
Ce am facut bine si ce am facut rau
Poate te ajuta sa itzi faci viïtoru tau….
Dintr-una intr-alta
Nu cred in Dumnezeu. De ce nu cred? Nici eu nu stiu. Au trecut multe ore in care am incercat sa definesc motivul, o fraza sau un cuvant pentru care sa cred. Si nu am gasit. Nu cred ca exista ca fiinta spirituala sau nu. Daca totusi exista, religia este pura fictiune. Religia s-a nascut din dorinta oamenilor de a crede. Avem nevoie de siguranta, avem nevoie sa credem ca exista cineva sa ne ajute, sa ne indrume, ca dincolo de necazuri si suferinte putem aspira la o eternitate de fericire. Avem nevoie de un reper, oricare ar fi el, desi cu cat este mai incredibil si mai presus de limitele umane cu atat devine credibil si demn de urmat. Nu pot sa cred cum o simpla carte determina viata unui om. Refuz sa cred ca destinul imi e predestinat, in “ce mi-e scris”. Prefer sa cred ca imi creez singura propriul destin. Ca nu sunt doar un pion pe tabla de sah a unui intelect superior, o marioneta pe o scena caraghioasa de teatru. Prefer sa scriu aberatii pe care nimeni nu le intelege, dar care pentru mine inseamna totul. Prefer sa cred ca sunt propriul meu Dumnezeu, si nu am nevoie de perfectiune, viata fara de pacate, chinuri pentru a-mi crea propriul Rai. Pentru mine Raiul inseamna sa ma trezesc dimineata cu un “te iubesc”. Sa vina seara si in ciuda oboselii si supararilor de peste zi sa intineresc cu un zambet spontan, sa ma bucur de un sarut dulce si sa pot spune “sunt acasa” in bratele celui iubit. Raiul este iubirea neconditionata. Desi sentimentele sunt trecatoare, amintirile sunt eterne. Acesta este adevarul in care cred. Iubirea nu a omorat milioane de oameni. Credinta si religia, da. Iubirea nu face discriminari, nu exista o iubire mai buna ca alta. Nimeni nu poarta razboaie pentru a promova iubirea. La fel de intangibila si impalpabila ca un Dumnezeu. Aceasta este credinta mea.
Parerea unui om obisnuit…
Peste tot… pe strada, in parcuri, pe strazi, la concerte, terase, stadioane, uneori la teatru sau la muzeu, sunt ei. Copii de ieri, adolescentii de azi, adultii de maine. Ceea ce numim “noua generatie”, care ne incanta dar totodata ne sperie, in care ne punem sperantele si nadejdea si totusi ii asteptam cu sufletul la gura. Generatia care are propria mentalitate, propriile mijloace de distractie si culturalizare, propriul limbaj, si bineinteles care isi doreste mai presus de toate independenta si libertate. Tinerii care au propriile griji, propriile responsabilitati, propriile idealuri. Copiii care terorizeaza adultii prin inteligenta, prin indrazneala, prin gandire mareata si prin ambitii atat de inalte incat se poate crede ca le sunt inaccesibile.Ei vor totul, fara a da nimic in schimb. Sunt inconjurati de persoane de aceeasi varsta, de prieteni, dar se inchid mai mult in ei. Isi cer drepturile, dar nu stiu sa se justifice, sa le apere cu argumente solide si nu cu injurii la adresa celor ce incearca sa le puna limite. Au devenit peste noapte, in loc de Feti-Frumosi, zmei…si in loc sa sperie copiii, sperie adultii. Sunt singuri sau singuratici. Copii-problema sau rebeli fara cauza. “Tocilari” sau cu ambitii inalte. Au acces la informatie, o folosesc, invata intr-un an cat altii in zece, dar de cele mai multe ori sunt desemnati “nestiutori”, “obraznici”, “cu nasul pe sus”. Condamnati de o societate conservatoare, nu isi gasesc locul, isi definesc cu greu personalitatea si se simt constransi in special de adulti. Adultii, care le pun limite absurde, de teama a ceea ce pot deveni. Sunt precoce, nu au nevoie de prea multe indrumari pentru a ajunge pe drumul pe care il doresc, uneori chiar refuza ajutorul venit de la “inamicii” adulti. prea naivi, prea doritori de a se afirma, o iau pe cai gresite, din dorinta de a avea experienta proprie, nu de a “invata din greseli”, sau chiar din teribilism.Majoritatea adultilor declara ca au o parere proasta despre adolescentii in ziua de azi, ii acuza ca nu au vocabular, ca sunt obraznici, ca intrec limitele, provoaca suferinta din jur. Considerati prea libertini, preocupati doar de propria persoana, adresandu-li-se vorbe ca “desfranati”, “aerieni”, “nenorociti”, nici nu e de mirare ca unii au ajuns sa se identifice cu aceste “calitati” si se poarta ca atare. Putini sunt cei care nu generalizeaza, nu arata cu degetul, ci vad adevarul de dincolo de comportamentul afisat pentru a se evidentia. Putini sunt cei care apreciaza ca isi exprima punctul de vedere si il sustin cu tarie, ca majoritatea sunt elevi buni, care se straduiesc sa se afirme, sa isi dezvolte personalitatile. Adultii vor sa le schimbe comportamentul “obraznic”, dar cand vine vorba de solutii nimeni nu gaseste. Poate ca nu sunt, poate ca nu le-au descoperit ei. Poate ca nu e de ajuns sa scazi o nota la purtare, sa ii “tunzi la zero”, sa ii pui pe parinti sa stea tot timpul langa ei, sau sa ii pui la munca. Cei care doar au trecut de pragul adolescentei, care au orizonturi mai largi, idei “democratice”, stiu insa ca aratand respect castigi respect, ca prietenia face mai mult decat vorba de ocara. Dialogand cu ei, ascultandu-i, lasandu-i sa ia decizii proprii, poti deschide multe usi. Adolescentii nu sunt niste fiare de nestavilit, sunt niste tineri ce au nevoie de coordonare fara constrangeri. Au nevoie sa simta ca ei sunt cei care isi creeaza drumul in viata, ca isi urmeaza propriile principii si nu pe ale altora.Sunt cei ce ne uimesc tot timpul, in bine sau in rau. Sunt cei care vor stabili noile reguli. De neoprit, de neschimbat. Sau nu. Loveste-i si se vor ridica, invata-i si te vor depasi in stiinta, insulta-i si vor riposta. Mai presus de toate, iubeste-i si arata-le incredere, pentru ca ei sunt cei care vor construi un viitor mai bun si mai luminos.
