Ninge cu franturi de suflet norul de pe frunte
Glasul tau asterne noi troieni…
E intuneric, nimeni nu-i s-asculte…
Cel ce din adancuri il topea s-a stins.
Nimeni nu indeparteaza ceata, aripile si-a deschis,
Inghetatul, mai presus ca gheata,
Mai presus ca lumea…un nebun.
Ai coborat iubirea divina, sublima si atemporala in strada. Ai lovit-o de asfalt, ai inchis-o intre blocuri de beton, ai strivit-o sub o masca superficiala si nimicitoare. Ai spart-o in bucati disproportionate, le-ai adunat din abis si mi le-ai daruit unite stangaci cu lipici de mana a doua.
Iti multumesc ca mi-ai adus iubirea. Iti multumesc ca ai distrus mitul si ai facut loc adevarului. Ai transformat sacrul in profan si te-ai autoproclamat zeu pagan al templului meu. Si te iubesc, te ador, suflet murdar ce imi legi inima cu lanturile disperarii…
